MICROCIPURILE – BUNE INTENTII SAU SAU INSTRUMENTE DE CONTROL?

Microcipuri implantate unui numãr de 160 de functionari din Mexic
IN LUNA iulie a acestui an, Rafael Macedo de la Concha, procurorul general al Mexicului, a comunicat public faptul cã a acceptat sã i se introduca, prin implant in brat, un microcip. Aceeasi operatie a fost efectuatã si pe 160 dintre functionarii institutiei amintite, toti voluntari. Scopul declarat era împiedica pãtrunderea altor persoane în anumite zone de restrictie si protejarea bazelor de date secrete. În plus, sustinea procurorul general, posesorul poate fi pozitionat geografic în caz de rãpire.
Microcipul folosit în acest caz, VeriChip, este un component electronic de tipul RFID (Radio Frequency IDentification). Mic cît un bob de orez, este inoculat printr-o operatiune simplã, ce se aseamãnã unei vaccinãri. VeriChip poate fi citit la o distantã de 10 cm de cãtre un aparat special –un scanner. Un astfel de scaner va fi montat la usa de la intrarea în noul sediul al institutiei, va ”citi” cipurile persoanelor ïn trecere si va deschide usa numai celor care au dreptul de acces în clãdire. În acelasi mod, computerele vor fi dotate cu scanere, astfel încît bazele de date sa poata fi accesate numai de persoanele îndreptãtite.
Conform unor surse media, autoritãtile mexicane intentioneaza ca, în faza urmãtoare, sã repete implanturile pe membri ai cancelariei prezidentiale si pe ofiteri superiori. Costul unui implant este de 150$.
Producãtorul VeriChip este compania americanã VeriChip Corp, în întregime de societatea Applied Digital Solutions. Firma producatoare ”vede” o lume în care toti oamenii sunt ”dotati” cu microcipuri, iar scanere existã pretutindeni. Automobilul porneste numai dacã soferul are un microcip corespunzãtor în corp; la supermarket poti plati doar întinzînd bratul spre scaner; in mijloacele de transport in comun te poti sui doar platind biletul in acelasi mod etc.
Pînã acum însã, le-a mers destul de prost cu traducerea visului in viata. Conform declaratiilor Angelei Fulcher, vicepresedinte al companiei, firma a vîndut doar cca 7.000 microcipuri, din care se estimeaza cã numai 1.000 au fost implantate unor oameni.
Pare ciudatã afirmatia procurorului general mexican referitoare la localizarea in caz de rapire. Astfel de circuite pasive RFID nu au in mod obisnuit o razã de actiune mai mare de 2 m, si chiar VeriChip indicã o razã de numai 10 cm. În plus, este greu de crezut cã eventualii rãpitori ar instala scanere lîngã victimele lor. Adevarul este ca mass-media a confundat, voit sau nu, douã tipuri diferite de implanturi electronice. Aceeasi firmã fabricã si un alt microcip contra rãpirilor, dar despre acesta se vorbeste mult mai putin.
In primavara lui 2003 s-a dat publicitatii o stire despre crearea unui microcip ce permite pozitionarea geograficã bazatã pe sistemul GPS si comunicare cu reteaua telefonicã obisnuitã. Cu ajutorul pozitionãrii GPS, microcipul ”stie” unde se aflã posesorul, iar aceastã informatie este transmisã continuu la un receptor, prin reteaua de telefonie celularã.
Aparatul îsi procurã energia de care nevoie din miscãrile musculare si nu are deci nevoie de baterie, iar antena este special conceputã sã poatã receptiona si emite unde radio prin carne si sînge.
Unii experti pun sub semnul întrebãrii eficacitatea microcipului în caz de rãpire (rãpitorii pot cãuta componenta electronica si o pot îndepãrta, chiar si prin amputare).
Aceastã tehnologie are insa, în afara avantajelor prezentate de producãtor, si o seamã de riscuri. Spre exemplu, cine poate garanta ca nu va fi utilizata în scopuri politienesti, impotriva adversarilor politici, ori pentru diferite forme de control si supraveghere? O lume de oameni ”amprentati electronic” ar fi conjuncturã excelentã pentru Big Brother.