Extraterestrii exista!?

MERCUR : Cetăţenii de pe Mercur se numesc mercurieni. Mercurienii sunt nişte extratereştri trişti. Marea lor dramă este că nu au văzut niciodată Soarele, deşi se află mai aproape de el decât oricare alt locatar al Sistemului Solar. Şi asta tocmai pentru că sunt prea aproape de el…deci cea mai mică rază ar fi mortală. Prin urmare, mercurienii sunt un popor migrator. Din fericire pentru ei, Mercur se roteşte foarte lent în jurul propriei axe: o zi pe Mercur durează cât 58 de zile pe Pământ. Aşa că, la sfârşitul fiecărei nopţi mercuriene, întreaga populaţie migrează pe cealaltă jumătate a planetei. Mercurienii sunt mici, cocoşaţi, păroşi (noaptea pe Mercur este foarte rece), cu ochii sticloşi (ca să lumineze) şi negri (de supărare). Din cauza faptului că trăiesc numai în întuneric şi că, pe deasupra, mai sunt şi negri, bărbaţii mercurieni confundă adesea femeile mercuriene cu alţi bărbaţi. Aceasta este o specie diferită de mercurieni, cea a “mercuriştilor”. Planeta Mercur este înfrăţită cu magazinul omonim din Craiova, dar mercurienii nu îşi fac cumpărăturile acolo, în rarele lor descinderi pe Pământ, pentru că e prea scump. Mercurienii vin pe Terra noaptea, când fură vederi cu soarele şi mănâncă îngheţată.

VENUS : Pe Venus, temperatura medie este de 460 de grade Celsius şi au loc frecvent ploi de acid sulfuric. De aceea, extratereştrii de pe Venus arată exact ca nişte baterii de maşină, doar că au mâini şi picioare, plus ochi în locul unde ar trebui să fie bornele. Le place să cânte în ploaie (de altfel de-acolo îşi iau şi energia) şi detestă expresia “mi-am încărcat bateriile”. Pe Venus nu există decât bărbaţi. Venusienii se înmulţesc prin fabrici de baterii şi nu au în vocabularul (oricum foarte redus) noţiuni ca “dragoste” sau “familie”. Simt, totuşi, că le lipseşte ceva, aşa că fiecare venusian care se respectă trebuie să treacă măcar o dată-n viaţă pe la Muntele Sfânt ( cunoscut de către astronomii pământeni ca “Muntele lui Venus”) de la ecuatorul planetei şi să se roage… deşi nici unul nu ştie pentru ce anume. Deoarece nu au femei pe care să le impresioneze, venusienii sunt foarte înapoiaţi tehnologic (se chinuie de un milion de ani să inventeze roata ROTUNDĂ) şi de aceea nu pot veni pe pământ. Au doborât însă cu praştia (arma lor cea mai avansată) o navetă spaţială românească (sub formă de navetă de bere) în care erau depozitate diverse capodopere culturale ale românilor. Le-a plăcut foarte mult “Luceafărul” şi l-au adaptat ca imn şi rugăciune naţională (o spun când merg la Muntele Sfânt).

MARTE : Marţienii sunt ofticaţi. Au o civilizaţie foarte asemănătoare cu a noastră, doar că sunt cu vreo câteva zeci de ani mai înapoiaţi. Recent, pe Marte a apărut video-ul şi locuitorii planetei sunt scandalizaţi de modul în care sunt prezentaţi de filmele de la Hollywood : mici, chei, asexuaţi, cu capul mare şi fără nas. Adevărul e că marţienii sunt întocmai ca nişte oameni, doar că mult mai frumoşi. Nu se poate spune exact ce au în plus, cert e că Angelina Jolie ar fi cea mai urâtă marţiancă, iar Brad Pitt ar fi pus să joace în filmele lor de groază. Marţienii ne socotesc nişte modele, aşa că împrumută “brand-uri” terestre, pe care le adaptează culturii marţiene adăugându-le un “red” la denumire. Au luat naştere, aşadar, Red Coke, Red McDonalds, Red Mars, Red Apple, Red Orange şi Very Red Bull. Şi, apropo, o mare problemă pentru marţieni este că nu pot obţine laptele de vacă… asta pentru că nu pot creşte tauri. Orice încercare de a creşte tauri pe Marte a dat greş, deoarece aceştia înnebuneau pur şi simplu la vederea solului roşu şi se izbeau cu coarnele de … pământ. Marţienii sunt nişte extratereştri foarte încăpăţânaţi, fapt care explică de ce planeta lor e plină de cratere. În absenţa vacilor, marţienii au fost nevoiţi să crească mai multe oi. Au ajuns chiar să depindă de ele, iar acum există, pe Marte, Facultăţi de Oieristică, Transhumanţă şi Ciobănism, iar ciobanii sunt consideraţi pătura cea mai înaltă a societăţii. În schimb, cea mai jignitor apelativ pentru marţieni este “cowboy”. Dependenţi de televizoare, marţienii şi-au înlocuit propria limbă cu engleza. Engleza americană, ca să fim mai precişi. Nu au televiziuni proprii, căci şi-au consumat toate resursele financiare, tehnologice şi umane ca să construiască antene cu care să prindă NBC, ABC şi HBO. Beau, evident, numai Budweiser şi dispreţuiesc Heineken-ul şi modul în care înţelege compania să-şi facă reclamă. Pe Marte există trei păduri, toate sfinte, care se numesc Red Holly Wood 1, 2 şi, respectiv, 3.

JUPITER : Să vă văd! Jupiter e cea mai mare planetă din Sistemul Solar, de 2 ori şi jumătate mai mare decât toate celelalte la un loc. Un satelit al ei (Ganimede) este mai mare decât planeta Mercur, iar celebra furtună care nu se termină niciodată (Marea Pată Roşie) de pe Jupiter este mai mare în diametru decât Pământul. Viteza medie a vânturilor de pe Jupiter este de 360 km/h. În ciuda dimensiunilor, Jupiter are cea mai rapidă mişcare de rotaţie din sistemul solar (o zi pe Jupiter are 10 ore terestre). Şi acum spuneţi voi… cum arată extratereştrii de pe Jupiter? Comment-uri mai jos…

0 comentarii: